Parcul arheologic al Muzeului Regiunii Porților de Fier se va deschide vizitatorilor la mijlocul lunii iunie

Parcul arheologic al Muzeului Regiunii Porților de Fier ar urma să fie redeschis pentru vizitatori la mijlocul lunii iunie a acestui an. Lucrările de restaurare a obiectivelor situate în situl arheologic din curtea muzeului au fost finalizate, de lucru mai fiind doar la amenajarea aleilor pietonale din interior și realizarea iluminatului public.

Parcul arheologic al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier se întinde pe o suprafaţă de cinci hectare şi include unul dintre cele mai importante şi cunoscute vestigii istorice din ţară. Ruinele Podului lui Traian amintesc de o construcţie grandioasă, ridicată în perioada dintre cele două războaie dacice, după planurile arhitectului imperial Apolodor din Damasc. Zona turistică de pe malul bătrânului fluviu este însă de ani buni un nesfârșit șantier.

Ruinele Castrului Drobeta, întins pe o suprafaţă de aproximativ două hectare, amintesc de primul centru urban ca importanță militară, economică și religioasă din regiunea Olteniei și al treilea din Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. Piciorul Podului lui Apolor din Damasc, ruinele bisericii medievale cu contraforţi, termele romane, o porţiune din zidul unui amfiteatru roman, descoperită în timpul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Muzeului Regiunii Porţilor de Fier sunt vestigii istorice, mărturii ale trecutului care de ani buni așteaptă să fie redate circuitului turistic.

Amăgit de mai multe ori cu promisiuni deșarte din partea constructorilor care se ocupă de amenajarea parcului arheologic al muzeului, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, alături de Doinița Mariana Chircu, managerul Muzeului Regiunii porților de Fier, au avut o discuție la fața locului cu reprezentanții constructorului.

În urma acestei întâlniri s-a stabilit ce trebuie făcut în perioada următoare, iar președintele Consiliului Județean Mehedinți a cerut ferm ca până în data de 15 mai, să finalizeze lucrările de amenajare a aleilor pietonale și iluminatul, pentru ca apoi, reprezentanții Muzeului să se ocupe de amenajarea peisagistică a zonei, iar în jurul datei de 15 iunie, Parcul să fie deschis turiștilor. 

Din anul 2010, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier se află într-un amplu proces de reabilitare. Proiectul urmăreşte, atât reabilitarea clădirii muzeului cât şi a monumentelor istorice din parcul arheologic (castru roman Drobeta, termele romane, piciorul podului lui Traian şi biserica fortificată de sec. XIV). La ora actuală se poate vizita Pavilionul Multifuncţional, situat în str. Independenţei nr.2, în cadrul căruia sunt expuse periodic expoziţii deschise publicului.

Voica Briceag

6,088 total views, 8 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.