Pios omagiu pentru Majestatea Sa, Regele Mihai I din partea PNL Mehedinți

Omagiu pios adus de liberalii mehedințeni celui care a fost ultimul rege al României. În cartea de condoleanțe deschisă la Drobeta Turnu Severin în memoria Majestății Sale, liberalii și-au scris mesajul de condoleanțe: 

“ Dacă este vreun partid îndreptăţit să fie alături pe ultimul drum de Regele Mihai, atunci acel partid este Partidul Naţional Liberal. Nu trebuie uitat faptul că fondatorul PNL, Ion C. Brătianu, a fost cel care a deschis discuţiile pentru venirea lui Carol I în România. De asemenea, Partidul Naţional Liberal a fost partidul cu care Casa Regală a avut cea mai strânsă colaborare în interesul naţional de-a lungul timpului. Mai mult, PNL a fost singurul partid politic care a susţinut în 1927 instaurarea regenţei, având ca Rege pe Mihai I” a declarat prim-vicepreşedintele PNL Mehedinţi, Daniel Cîrjan. La rândul său, secretarul general al PNL Mehedinţi, Dumitru Mărculescu a declarat că “ nu este vorba despre a fi sau nu monarchist ci este vorba despre personalitatea puternică a Regelui Mihai care, atât în exil cât şi în ţară, a susţinut puternic interesele României “

Destinul ultimului Rege al monarhiei românești a fost presărat cu momente grave, cu tulburătoare clipe de derută și tristețe. Pentru Mihai, viața nu a fost altceva decât o lungă, ba chiar foarte lungă călătorie spre galeria de hermină a capetelor încoronate ale acestei țări, bunicii și părinții săi, care stau astăzi cuminți în cartea de istorie și care l-au primit de-a dreapta lor pe cel care a fost ultimul rege al României.

 

Voica Briceag

3,598 total views, 6 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.