Protest spontan al angajaţilor Alfa Ground Solutions, din cauza întârzierilor salariale

A fost protest spontan luni dimineaţa pe şantierul unde se construieşte noua centrală a municipiului Drobeta Turnu Severin. Salariaţii au refuzat să mai intre la lucru după ce nu şi-au mai primit salariile de mai bine de o lună şi jumătate.

protest-alfa-ground

În replică, reprezentanţii companiei Alfa Ground Solutions susţin că, protestul a fost unul nejustificat în contextul în care salariile au fost plătite vineri dimineaţa şi urmează să îi primească luni dimineaţa:”Vineri li s-au făcut OP-urile, în bancă, vineri după masă. În prima parte a zilei de luni urmează să intre şi banii, eu nu ştiu de niciun protest spontan, pe mine nu m-a anunţat nimeni. Luna trecută i-am plătit în avans şi au dormit pe ei, nu au mai lucrat.  Noi, la Alfa, avem în jur de 40 de oameni angajaţi, iar restul sunt subcontractori”, a declarat Răzvan Rizea, director general Alfa Ground Solutions.

razvan-rizea

De asemenea, responsabilul financiar al Alfa Ground Solutions a precizat că în perioada următoare vor începe probele tehnologice în vederea furnizării de agent termic: „În câteva zile vom începe probele tehnologice şi vom începe să furnizăm agent termic, preţul de producţie al gigacaloriei este de 168 RON. În primă fază putem produce în jur de 30 de gigacalorii, iar din luna decembrie, 60 de gigacalorii,” a precizat Răzvan Rizea.

Gigacaloriile produse vor fi pompate în reţeaua centralizată, iar ele vor fi preluate de către municipalitate. Nu este pentru prima dată când reprezentanţii companiei Alfa Ground Solutions se confruntă cu dificultăţi financiare, în fapt, lipsa banilor a fost şi principalul motiv pentru care severinenii nu primesc în această iarnă agent termic produs de noua centrală. Pentru finalizarea investiţiei, reprezentnaţii Alfa Ground Solutions au fost nevoiţi să apeleze şi la un credit bancar în valoare de 4 milioane lei.

 Voica Briceag

6,850 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.