Într-un cadru pitoresc, în lunca Cireşului, se sărbătoreşte de 54 de ani Peştera Topolniţa. Evenimentul are loc în data de 20 august. Topolnița este singura dintre cele 200 de rezervații speologice din județul Mehedinți care este sărbătorită cu fast, întotdeauna a treia duminică din luna august.
Programul organizat de Primărie pentru acest eveniment conţine spectacole de muzică populară şi concursul de ţuică din cireşe. De asemenea, cei care ajung în zonă pot vizita şi Peştera Topolniţa, care doar în această zi este deschisă pentru câteva ore publicului larg. În restul anului, peştera poate fi vizitată doar cu Aprobarea Academiei Române. Evenimentul este susţinut în calitate de partner de Consiliul Judeţean Mehedinţi şi de administraţia Geoparcului Platoul Mehedinţi prin formaţia Salvamont. Specialiştii de la acest department sunt şi cei care vor fi ghizii turiştilor în peşteră.
Peştera Topolniţa este una dintre cele mai spectaculoase din România, cu formaţiuni unice în lume. Este rezervaţie speologică, declarată monument al naturii. Peştera are o lungime de aproape 11.000 de metri. Este a doua ca mărime din ţară şi a 17-a din lume. În galerii, cu săli uriaşe şi cascade de apă, se întâlnesc forme bizare de relief, de unde şi denumirile: Marea lumânare, Pădurea cu lumânări, Marele dom stalagnitic, Lacul de Cleştar.
Edilul comunei Cireșu, Doru Ţîrlui, mai speră că sărbătoarea Peșterii Topolnița, aflată în present la cea de-a 54 ediţie, va deveni un pretext pentru valorificarea întregului potențial carstic al munților Mehedinți și că va atrage în aceste locuri, zeci de iubitori de tradiții montane, mai ales că în fiecare an localnicii organizează în vecinătatea acesteia un târg tradițional cu produse alimentare și meșteșugărești.
Voica Briceag
7,210 total views, 1 views today